Tools
Search
Register Login

English (United Kingdom)GreekItalian - ItalyRomână (România)

Universitatea Națională din Atena

 

 

Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică de la  at the Universitatea din Atena, deşi fondată în 1982, originile sale duc înapoi la începuturile Universității din Atena, în 1837. Aceasta a evoluat din Catedra de Științe Politice de la Facultatea de Drept (care a fost una dintre primele facultăţile a celei mai vechi Universități Balcanice) într-un departament universitar independent. Această reformă a Școlii de Drept, care a fost redenumită apoi ca Facultatea de Drept, Economie şi Ştiinţe Politice, a transformat-o într-o instituţie de învăţământ superior, atribuindu-i de la începutul anilor 1980, trei grade separate, care corespund titlurilor facultăţilor sale. 

 

 

Cu 43 de membrii care fac parte din personalul academic,  Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administraţie Publică creează un mediu academic transdisciplinar unic. Activitatea de predare și cercetare are loc în jurul a patru domenii sub-disciplinare: Analiză Politică, Teorie Socială şi Sociologie, Ştiinţe Administrative, şi Studii Internaţionale şi Europene. 


Membrii personalului academic deţin în prezent posturile de Ombudsman European, Vicepreşedinte al Curţii Europene a Drepturilor Omului, Consilier Juridic al Oficiului Primului Ministru între anii 1996-2004 şi, începând din 2004 Membrii al Parlamentului, Ombudsman Adjunct al Republicii Elene şi Preşedinte al Centrului Naţional pentru Cercetări Sociale. 


Cercetarea este efectuată în următoarele unităţi, toate conduse de membrii ai personalului academic:


  •  Unitatea de Ştiinţe Administrative
  •  Institutul de Politici Elene
  •  Institutul de Integrare și Politică Europeană
  •  Institutul pentru Studierea Relațiilor Greco-Germane
  •  Unitatea pentru Studii de Migraţie
  •  Unitatea de Comunicare politică

 

footer

 

 Proiectul FREE este finanțat de către Programul Comisiei Europene 
“Drepturi Fundamentale și Cetățenești” – DG Justiție, Libertate și Securitate